Despre carte: 1965 / Aproape toate lucrările semnificative ale lui Alphonse Daudet au văzut lumina scenei. Montări ale romanelor sale, realizate de alți scriitori sau, mai devreme, de scriitorul însuși, au fost jucate cu succes în teatrele din Paris. Dar o singură „dramatizare” a unei nuvele din „Scrisori de la Moara” a fost menită să cucerească nemurirea pe scena lumii întregi. Și pe afișe, alături de numele lui Daudet, este întotdeauna numele lui Georges Bizet, care a creat o muzică iubită atât în ​​teatru, cât și pe scena de concert În 1872, Daudet a adus „Arleznanka” la teatrul Vaudeville. Actorii au primit bine piesa și au repetat cu entuziasm. Cu toate acestea, chiar și în timpul repetițiilor, Daudet avea o îndoială: ar înțelege parizienii drama simplă a unei familii patriarhale de țărani, care se desfășoară într-un cadru atât de neobișnuit pentru privitor? În plus, teatrul a pregătit costume și decoruri de „operă” prea luxoase, entuziasmul lui Daudet s-a intensificat. „În cele din urmă, am pus tot ce am găsit pe cartelă la Montauban”, i-a scris el lui Timoleon Ambrois. Premiera a avut loc în septembrie. La început publicul a rămas perplex, așteptând să apară „personajul principal”, apoi au început să râdă. Proprietarul Figaro, Vilmessan, a părăsit sala cu cuvintele: „Cum poți urmări o piesă în care sunt doar bătrâne!” „Sărutul prietenos” dintre Balthazar și bunica Reno a stârnit râsete deosebit de puternice..